03/08/2026 | Press release | Distributed by Public on 03/08/2026 02:49
Actualizare privind situația cetățenilor Republicii Moldova din Orientul Mijlociu - 8 martie 2026
Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova continuă monitorizarea evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu prin intermediul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova din regiune.
ℹ️ Cetățenii Republicii Moldova aflați în statele din regiune sunt îndemnați să urmărească paginile oficiale de Facebook ale Ambasadelor Republicii Moldova din regiunile afectate, unde sunt publicate în mod constant actualizări privind situația de securitate, măsurile autorităților locale și opțiunile disponibile de deplasare.
Statul Israel
⚠️ Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile israeliene, restricțiile actuale stabilite de Comandamentul Frontului Intern rămân în vigoare și au fost extinse până luni, 9 martie 2026, ora 20:00.
✈️ Ministerul Transporturilor din Israel a anunțat că, începând cu 8 martie 2026, Aeroportul Ben Gurion va relua treptat zborurile de ieșire din Israel. În această etapă, operațiunile sunt autorizate pentru companiile aeriene El Al, Israir, Arkia și Air Haifa, iar numărul pasagerilor este limitat conform reglementărilor autorităților.
Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să verifice periodic informațiile publicate de companiile aeriene și să urmărească pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel:https://facebook.com/Moldovainisrael
Emiratele Arabe Unite
✅ Autoritățile Emiratelor Arabe Unite continuă monitorizarea situației de securitate, iar infrastructura și serviciile publice funcționează în regim normal, cu anumite limitări în operarea zborurilor comerciale.
Potrivit informațiilor disponibile la ora actuală pe pagina Aeroportului Internațional Dubai, o cursă operată de compania FlyDubai pe ruta Dubai-Chișinău a decolat în această dimineață, iar aterizarea la Aeroportul Internațional Chișinău este estimată pentru ora 15:13.
Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi monitorizează atent situația de securitate și analizează, împreună cu alte misiuni diplomatice, posibile opțiuni pentru evacuarea cetățenilor Republicii Moldova în viitorul apropiat, în baza listei cetățenilor înregistrați.
Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să urmărească pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite pentru informații actualizate:https://facebook.com/Moldovainuae
Statul Qatar
ℹ️ Situația rămâne în mare parte neschimbată. Spațiul aerian al statului Qatar a fost parțial redeschis, însă operațiunile aeriene continuă să fie limitate.
️ Ambasada Republicii Moldova la Doha continuă să monitorizeze situația și să gestioneze solicitările de informații și de sprijin consular din partea cetățenilor moldoveni aflați în statul Qatar.
Actualizările sunt publicate pe pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Statul Qatar:https://facebook.com/moldovaqatar
Republica Turcia
️ Ambasada Republicii Moldova la Ankara continuă monitorizarea evoluțiilor din regiune și menține legătura cu cetățenii Republicii Moldova aflați în statele pentru care este acreditată prin cumul.
Actualizările sunt publicate pe pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Republica Turcia:https://facebook.com/MoldovainTurkey
Republica Azerbaidjan
️ Ambasada Republicii Moldova la Baku monitorizează în permanență evoluțiile de securitate din Republica Islamică Iran și menține legătura cu autoritățile competente și cu partenerii diplomatici pentru evaluarea situației.
Actualizările sunt publicate pe pagina oficială a Ambasadei Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan:https://facebook.com/Amb.RM.la.Baku
⚠️ Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune să respecte instrucțiunile autorităților locale și să mențină legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova pentru a primi informații actualizate.
✅ Pentru informații actualizate și asistență consulară, cetățenii Republicii Moldova sunt încurajați să urmărească paginile oficiale ale ambasadelor Republicii Moldova din regiune și să mențină legătura cu misiunile diplomatice.
Lista completă a misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova și datele de contact ale acestora pot fi consultate pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Externe:https://mfa.gov.md/ro/misiuni