Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

07/03/2026 | Press release | Distributed by Public on 07/03/2026 07:22

Produsele moldovenești, promovate prin diplomația economică: recolta piersicilor plate și cireșelor

3 iulie 2025, Chișinău - Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a organizat "Recolta diplomatică a piersicilor plate și cireșelor", un eveniment dedicat promovării agriculturii moldovenești și consolidării diplomației economice.

Acțiunea s-a desfășurat în livada companiei Star Fruit Trio SRL din satul Crețoaia, raionul Anenii Noi, și a reunit membri ai corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai autorităților publice, ai sectorului agricol și ai mediului de afaceri.

În deschidere, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a menționat că prima ediție a "Recoltei diplomatice de cireșe", organizată anul trecut, a demonstrat că diplomația poate contribui la promovarea produselor moldovenești și crea noi oportunități pentru exportatori.

"Ne dorim ca astfel de inițiative să devină o tradiție, o platformă de discuții dintre diplomați și antreprenori, pentru că parteneriatele se construiesc prin dialog, continuă în sălile de negocieri, la târgurile comerciale și ne permit să facilităm accesul produselor noastre autohtone pe noi piețe de export. Fiecare diplomat prezent astăzi aici poate deveni un ambasador al produselor moldovenești în țara pe care o reprezintă", a spus ministrul Mihai Popșoi.

"Indiferent de provocări, agricultorii noștri muncesc zi de zi cu perseverență și responsabilitate. Ne dorim să oferim mai multă vizibilitate producătorilor și produselor moldovenești, astfel încât să valorificăm cât mai activ oportunitățile de export și să consolidăm prezența acestora atât acasă, cât și peste hotarele țării", a subliniat ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, prezentă la eveniment.

Participanții au aflat mai multe chiar de la producător despre munca depusă și procesul de recoltare a cireșelor și piersicilor. Totodată, a evidențiat potențialul piersicii plate - una dintre cele mai promițătoare culturi horticole din Republica Moldova, apreciată pentru calitatea sa, rezistența la transport și perspectivele ridicate de export. În prezent, această varietate este cultivată la nivel național pe aproximativ 200 de hectare și câștigă tot mai mult teren pe piețele externe, inclusiv în statele Uniunii Europene.

"Prima recoltă de piersici am obținut-o în 2013. Astăzi, în livada, care se întinde pe o suprafață de 21 de hectare, creștem cireșe, piersici și coarne. Anul trecut am exportat aproximativ 100 de tone de piersici și 20 de tone de cireșe, iar cea mai mare parte a producției a ajuns în România și Slovenia. Pentru noi este important să avem acces la piețe externe, deoarece astfel ne putem vinde producția și ne putem dezvolta afacerea", a menționat antreprenorul Iurie Stratan.

Evenimentul a continuat cu o degustare de vinuri moldovenești și un prânz tradițional în aer liber. Astfel, invitații au avut ocazia de a descoperi ospitalitatea, gastronomia și produsele autentice ale Republicii Moldova.

Inițiativa face parte din eforturile Ministerului Afacerilor Externe de a promova diplomația economică și de a valorifica oportunitățile oferite de rețeaua diplomatică pentru susținerea exporturilor și consolidarea prezenței produselor moldovenești pe piețele internaționale.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on July 03, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on July 03, 2026 at 13:22 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]