Ministerul Apararii Nationale

08/26/2026 | Press release | Distributed by Public on 08/26/2026 07:01

Exercițiul „MOBEX București – Ilfov 26” , din 26.08.2026

Exercițiul "MOBEX București - Ilfov 26", destinat verificării stadiului pregătirii populației pentru apărare, se va desfășura în perioada 5-12 octombrie 2026.

O parte dintre rezerviștii cu domiciliul în municipiul București și județul Ilfov se vor prezenta la unitățile stabilite doar la data înscrisă în ordinul de chemare pentru a participa, pe durata unei zile, la secvențe de pregătire.

Ordinele pentru chemarea rezerviștilor vor fi înmânate de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 446/2006, rezerviștii au obligația să participe la antrenamentele și exercițiile de evaluare a rezervei. De asemenea, angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor salariați prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, cu durata de o zi, în baza adeverinței eliberate de centrul militar.

x x x

Exercițiile de tip MOBEX se planifică și se organizează în fiecare an, vizând, în principiu, până la zece judete. În cadrul MOBEX-urilor este verificat modul de realizare a completării cu resurse umane și materiale a structurilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Ultimul exercițiu de mobilizare în municipiul București și județul Ilfov a avut loc anul trecut și a inclus, pentru minimizarea impactului socio-economic, doar o parte dintre unitățile dislocate în Capitală și județul Ilfov.

Anul acesta sunt planificate unitățile militare care nu au fost verificate în cadrul exercițiului de mobilizare MOBEX B-IF-25.

Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități, reiterăm că astfel de exerciții au caracter de rutină și recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale.

Pe platforma INFORADAR a MApN pot fi consultate informații referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare.

www.mapn.ro

www.facebook.com/mapn.ro

www.instagram.com/ministerul_apararii_nationale

www.tiktok.com/@armataromaniei

https://inforadar.mapn.ro/index.php

Ministerul Apararii Nationale published this content on August 26, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on August 26, 2026 at 13:02 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]