Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

12/05/2025 | Press release | Distributed by Public on 12/05/2025 02:18

Situația regională și sprijinul pentru Ucraina, discutate la Washington de vicepremierul Mihai Popșoi

5 decembrie 2025, Washington - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg. Discuțiile au vizat provocările actuale ale Republicii Moldova, războiul din Ucraina, evoluțiile de securitate din regiune, precum și modul în care putem întări cooperarea dintre țara noastră și SUA.

Șeful diplomației de la Chișinău a reiterat că Republica Moldova rămâne ferm alături de Ucraina și poporul ucrainean: "Este esențial ca războiul să se încheie cât mai curând și să fie instaurată o pace durabilă, bazată pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării."

În context, Mihai Popșoi a prezentat eforturile autorităților de a fortifica reziliența Republicii Moldova și de a întări instituțiile statului, cu sprijinul partenerilor strategici.

În cadrul vizitei la Washington, ministrul Mihai Popșoi s-a întâlnit și cu secretarul adjunct al Biroului pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Christopher W. Smith. În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte de pe agenda curentă a cooperării bilaterale.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on December 05, 2025, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on December 05, 2025 at 08:18 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]