Presidency of the Republic of Moldova

09/11/2026 | Press release | Archived content

Parcursul european și reziliența Moldovei, în centrul întrevederii Președintei Maia Sandu cu comisara europeană Hadja Lahbib

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu comisara europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, aflată în vizită la Chișinău. Șefa statului a subliniat că pregătirea Moldovei în fața provocărilor și a crizelor contribuie și la securitatea Uniunii Europene.

În cadrul discuției, Președinta a arătat că Moldova își consolidează reziliența în fața diferitelor tipuri de crize. În ultimul an, țara noastră și-a creat un sistem național de gestionare a crizelor, care va fi dezvoltat în continuare, astfel încât populația să poată fi avertizată rapid, iar instituțiile să reacționeze coordonat.

Interlocutoarele au discutat despre cooperarea în cadrul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, la care Moldova participă cu drepturi depline din 2024. Prin acest mecanism, țara noastră a beneficiat de sprijin în mai multe situații, inclusiv în criza energetică și după poluarea râului Nistru, provocată de atacurile rusești asupra Ucrainei. Și Moldova oferă, la rândul său, ajutor: în această vară, pompierii moldoveni au participat, pentru a patra oară, la stingerea incendiilor din Grecia.

Discuția a vizat și sprijinul pentru refugiații din Ucraina. Președinta a atras atenția că atacurile Rusiei asupra sistemului energetic ucrainean ar putea face iarna dificilă, iar Moldova va continua să ofere sprijin.

Au fost abordate și teme legate de nediscriminare, egalitatea de gen și combaterea violenței domestice. Președinta a reiterat că Moldova construiește o societate în care fiecare cetățean are șansa să-și atingă potențialul. Maia Sandu a precizat că țara noastră este angajată să-și consolideze mecanismele de protecție a femeilor împotriva violenței și a salutat sprijinul european în acest domeniu.

Un subiect aparte l-a constituit parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a menționat că instituțiile din Moldova depun eforturi considerabile pentru alinierea legislației la standardele europene și a solicitat sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere.



Presidency of the Republic of Moldova published this content on September 11, 2026, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on September 21, 2026 at 20:14 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]