Ministry of National Defence of Romania

12/25/2024 | Press release | Distributed by Public on 12/25/2024 01:18

Informație de presă

Nr. 423 25.12.2024

Cu privire la informațiile din spațiul public, referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, în această dimineață, spațiul aerian național, facem următoarele precizări:

Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanență situația aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situație.

Autoritățile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7.30, o rachetă a forțelor Federației Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuți, Ucraina, ar fi evoluat prin spațiul aerian al Republicii Moldova și, pentru aproximativ două minute, și prin spațiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localității Darabani.

Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României și din cele furnizate de mijloacele țărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spațiului aerian românesc.

Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situație, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.

De asemenea, forțele și mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliție Aeriană - sub comandă națională și sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spațiului aerian național și aliat.