03/04/2026 | Press release | Distributed by Public on 03/04/2026 05:22
Au trecut 49 de ani de la cutremurul din 1977. Aproape cinci decenii de la o tragedie care a lăsat urme adânci pe fața și în sufletul Bucureștiului.
În mai puțin de un minut, seismul cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, produs în zona Vrancea, a pus la pământ 32 de clădiri, alte câteva mii au fost serios avariate, 1.424 de oameni au murit și alți circa 7.600 au fost răniți.
Acum, la aproape cinci decenii distanță, situația din Capitală nu se prezintă mai bine. 411 clădiri sunt încadrate în clasa I de risc seismic (dintr-un total de 2.500 despre care avem date). Consolidările au mers și ele într-un ritm scăzut: în ultimii 30 de ani, au fost consolidate doar 37 de imobile.
Din 2016, PMB are și o instituție dedicată - Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic -AMCCRS, care are în lucru 14 clădiri, iar alte 7-10 șantiere ar putea deschide anul acesta.
"Este nesemnificativ, abia 1% din nevoia pe care oraşul nostru o are. În ritmul acesta, dacă am reuşit în 30 de ani să avem 1%, încă 30 de ani poate avem 2%. În primul rând pentru că nu ajung banii. Nu vorbesc despre capacitatea administrativă, nu vorbesc despre faptul că durează doi ani minimum ca să îţi iei toate avizele...", a spus primarul general Ciprian Ciucu, în cadrul unei emisiuni tv.
Încă din campanie, edilul a tras un semnal de alarmă vizavi de clădirile cu risc seismic din București. Așa cum a promis atunci, ia măsuri și vine cu soluții.
"Înseamnă că prin amenajări făcute cu cap poţi creşte valoarea unei zone, iar clădirile pot fi reintroduse în circuitul economic, turistic. Dacă ne gândim doar la Brezoianu, care pentru mine este o prioritate. Acolo ai clădiri cu risc seismic. Dar crescând valoarea zonei, poţi să atragi investitori privaţi. Pentru că banii publici efectiv nu ne ajung.
Am de gând să mă ocup de acest subiect în următoarele luni, să vedem cum poate arăta un astfel de mecanism. Pentru că dacă noi o să ne bazăm doar pe banii publici, la masivitatea problemei pe care o avem în Bucureşti, ne furăm singuri căciula", a atras atenția Ciprian Ciucu.
#siguranță
Înapoi