01/23/2026 | Press release | Distributed by Public on 01/23/2026 04:12
Ministerul Apărării Naționale, împreună cu autoritățile locale, organizează sâmbătă, 24 ianuarie, ceremonii militare și religioase dedicate împlinirii a 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, în garnizoanele în care există monumente dedicate evenimentului.
În București, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei, va avea loc, de la ora 10.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane și jerbe de flori.
La Focșani, vor fi organizate în Piața Unirii, de la ora 11.00, o ceremonie militară și religioasă și un moment artistic dedicat momentului.
La Iași, ceremonia militară și religioasă se va desfășura la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, din Piața Unirii, începând cu ora 15.00.
***
În fiecare an, la data de 24 ianuarie, sărbătorim un moment de referință în istoria noastră - Unirea Principatelor Române din 1859, cunoscută drept "Mica Unire". Realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unirea a reprezentat expresia voinței politice comune a liderilor din Moldova și Țara Românească, fiind primul pas în crearea statului român modern.
Semnificația zilei de 24 ianuarie 1859 depășește simpla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate. Această victorie diplomatică a transformat în realitate idealurile revoluționarilor de la 1848.
Considerată de Mihail Kogălniceanu "actul întregii națiuni române", unirea a rămas un punct de cotitură al destinului românesc. Succesele diplomatice și reformele profunde care au urmat au deschis calea către obținerea independenței din 1877-1878 și au deschis calea "Marii Uniri" din 1918. Dincolo de importanța istorică, momentul 1859 a marcat începutul drumului nostru către modernitate și integrare în marea familie europeană.