Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova

11/11/2025 | Press release | Distributed by Public on 11/11/2025 05:41

Întrevederea ministrului afacerilor externe al Republicii Moldova cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București

11 noiembrie 2025, Chișinău - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ambasadorul Canadei în Republica Moldova, cu reședința la București, Gavin Buchan.

Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale și extinderea cooperării în domeniile securității, dezvoltării economice, precum și susținerea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Oficialii au evidențiat contribuția constantă a Canadei la modernizarea instituțiilor, combaterea dezinformării și consolidarea rezilienței Republicii Moldova.

Ministrul Mihai Popșoi a apreciat sprijinul financiar și tehnic acordat de Canada de-a lungul anilor, subliniind importanța acestuia în gestionarea provocărilor regionale actuale.

"Exprimăm recunoștință pentru angajamentul și suportul constant al Canadei, inclusiv în perioade dificile din punct de vedere al securității. Asistența canadiană, inclusiv cea destinată consolidării rezilienței energetice și democratice, are un impact semnificativ asupra capacităților noastre de adaptare și modernizare", a declarat Mihai Popșoi.

Părțile au reconfirmat interesul comun pentru dezvoltarea unor proiecte concrete care să contribuie la consolidarea parteneriatului moldo-canadian în beneficiul cetățenilor ambelor state.

Ministry of Foreign Affairs and European Integration of the Republic of Moldova published this content on November 11, 2025, and is solely responsible for the information contained herein. Distributed via Public Technologies (PUBT), unedited and unaltered, on November 11, 2025 at 11:41 UTC. If you believe the information included in the content is inaccurate or outdated and requires editing or removal, please contact us at [email protected]